Nu mica mi-a fost mirarea cand zilele trecute ma suna o domnisorica si-mi spune ca am aplicat acum ceva timp (trecuse mai bine de o luna /:)) pentru postul de secretara la o firma din Harghita. Anuntul era dubios. Cerintele nu erau exagerate, engleza la nivel avanst si disponibilitate la program prelungit. Salariul oferit: intre 500 si 1000 de euro. Plus masa, transport si cazare asigurate. Dar beneficiile pareau cumva motivate de faptul ca postul respectiv cerea disponibilitate permanenta la deplasari si sa fii plecata din oras 6 zile din 7.
Nu stiu de ce am aplicat.Nu aveam nici o intentie serioasa sa ma angajez. Cel putin nu cu norma intrega caci as fi pierdut cam toate cursurile de la facultate.
Deci am acceptat sa ma perzint la interviu mai mult pentru experienta in sine, pentru a ma familiariza cu atmosfera decat pentru postul respectiv. Incep sa ma documentez si sa caut constiincioasa informatii despre firma respectiva. Aflu ca e vorba de cel mai mare producator de fier calcar dolomitic din tara si singurul producator de dolomita macinata,material necesar la producerea sticlei. Ce mai?!Eram impresionata pana la lacrimi de seriozitatea firmei. Asa ca fac si eu ce am invata la scoala ca se face in astfel de situatii. Ma imbrac in cel mai business costum de care dispun, inchei camasa pana la ultimul nasture si exersez in fata oglinzii cea mai profi moaca de care pot da dovada.
Reusesc performanta sa ajung la destinatie la timp. Trag aer in piept, bat la usa si intru, incercad sa-mi ascund emotiile sub un ranjest respectuos. Primul impuls la vederea peisajului a fost sa ies si sa verific daca nu cumva gresisem adresa. Insa domnisoara care ma programase la interviu ma asigura ca am nimerit unde trebuia... Adica la parada papusilor Barby?! Patru domnisorele dichisite asteptau cuminti pe canapea sa-si arate maiestria in de-ale afacerilor. Si cum domnul antreperenor intarzia sa-si faca aparitia, fiecare fatuca(caci toate aveam sub 25 de ani) isi studia discret contracandidatele.
Dintre toate se remarca mai cu seama una:Paris Hilton in varianata bruna...si cu buget redus. Imi pare o adevarat blasfemie incercarea de a reda in cateva cuvinte sarmul morenei. Frumusete clasica: inalta, mladioasa, par lung, indelung ingrijit la placa, ten aramiu-opera desavarsita a ultravioletelor, sparancene perfect desenate, buzite pline asortate cu gherutele acrilice si nu in ultimul rand tocurile fuck-me care dau oricarei doamne prestanta si plus de atitudine.
Contemplarea mi-a fost intrerupta de o voce cu accent familiar. In fata noastra isi face aparitia un domn grizonat, mic de inaltime si fidel graiului moldovenesc. Scuzele pentru intarziere nu intra in discutie la un domn de calibrul lui. Se aseaza pe un scaun in fata nostra si ne priveste peste ochelari. Ne prezinta succint activitatea firmei si ne intreaba apoi motivele pentru care am dori sa muncim pentru el si recompensele care ne-ar motiva in aceasta munca.
Morena baiguie un raspuns anost. Profitand de nemultumirea care se citea pe chipul antreprenorului domnisoara din dreapta ia cuvantul incercand o disertatie mai convingatoare. Explica plina de entuziasm ce randament da anagajatul cand munceste cu pasune. O slujba care sa aduca satisfacii morale era deci obictivul ei, motivatia financiara aflandu-se doar undeva spre sfarsitul listei ei de prioritati. Vazand ca nemultumirea de pe fata sefului nu dispare, ci din contra, se amplifica, merge cu convingerile idealiste pana la limita ridicolului spre adanca disperare a moldoveanului. Acesta izbucneste la ineptiile candidatei si ii intrerupe imperativ monologul:
-Cum poti sa spui ca muncesti de placere?! Astea-s povesti. Pe mine ma intereseaza cineva care vrea sa munceasca pentru bani!
Nimeni nu se astepta ca asta sa fie raspunsul corect.
Tipa il priveste nedumerita. Dar se dezmeticeste rapid. Si cu aceiasi convingere cu care a militat pentru pentru munca de placere ne-a vorbit despre dificultatea obtinerii unuei slujbe bune in aceasta perioada si despre cat de motivanta poate fi uneori o remuneratie generoasa...
Asta numesc eu om cu principii. Ce farmec are sa fii pro daca nu esti in acelasi timp si contra?
Cand imi veni randul m-am limitat la a-i da omului raspunsul pe care voia sa-l auda: "vreau sa muncesc pentru ca am nevoie de bani." In ciuda ironiei evidente din glas paru multumit. Si eu eram multumita la randu-mi pentru ca puteam sa ma bucur in continuare de spectacol cu un mimim de implicare.
Raspunsurile la urmatoarea intrebarea depaseau cu mult ridicolul celor dintai. Fiecare dintre fete arata pe rand ce ofrande era dispusa sa ofere in eventualitatea binecuvantarii cu numirea in acel post. Toate se aratara dipuse sa plece din Brasov si sa locuiasca in Harghita in vila de protocol a sefului...adica sub acelas acoperis cu el....Da....Deci de fapt domnul nu isi cauta doar secretara ci asistenta personala. Ea va juca rolul de secretara cateva ore pe zi cand vor merge impreuna la birou si in timpul delegatiilor. In rest principala ei preocupare era sa grijeasca de starea de bine a superiorului. Indiferent ce presupunea asta.
Cu acest prilej domnnul nostru isi exprima nemultumirea legata de activitatea fostei lui asistente.: "era prea zapacita. Voia toata ziua sa calareasca, sa joace tenis sa inoate. Si ne jucam o ora, doua...Dar si eu cat sa pot? Adica nu pot asa toata ziua. Mie imi place sa ma plimb si cate doua, trei ore pe zi. Ca am avut probleme cu nervii si plimbarea imi face bine..."
Moldoveanu avea probleme cu tachetii. Asta era oarecum de asteptat dar sa declare chiar el asta...
Cu toate astea nevasta nu se indura sa il lase(ca doar nu era tamipta sa dea cu picioru la atata banet....)Insa isi lua copiii si se mutase la mai bine de 400 de kilometrii de el. Se intalneau doar in weekend. Restul saptamanii si-l petrecea la Harghita. La indemnul sotiei isi lua o asistenta sa-i tie de urat. Iar omu cauta una de calitate. Caci asa cum spunea si nevasta-sa :"nu conteaza cati bani ii dai dar sa fie una serioasa, sa nu te supere ca si asa ai tu probleme:))
Si in acest context ne adresa urmatoarea intrebare: "Dar draguti aveti?"
Nu va grabiti sa aruncati cu pietre in bietul om. Intrebarea e una la locul ei si cu totul indreptatita. Caci asa cum spunea si el, "ii cam greu cand ai dragut. Ca poate ii gelos. Sau poate toma cand ai si tu vre-o treaba cu el ma gasesc eu sa sun si nu te lasa sa raspunzi la telefon. Si eu insist si daca vad ca nu raspunzi ma apuca cu nervi de la stomac si mi se face rau....si nu e bine."
Fetele au inteles gravitatea situatiei si l-au asigurat de disponibilitatea lor permanenta si de faptul ca "dragutii" nu vor constitui un impediment in calea unei bune colaborai.
Seful parea multumit. Si cand seful e multumit si angajatii sunt fericiti. Drept dovada gestul de marinimie fata de una dintre candidate. I-a oferit 100 de RON sa-si acopere cheltuielile de transport caci venea saracuta toma de la mama dracului.Milostiv sef. Sa-l tie Dumnezeu!
Si pentru ca interviul nu avea cum sa se termine decat in aceias nota penibila, veni intrebarea de final. In timp ce ne pregateam de plecare hodorogu` ne masura cu privirea si ne intreba ce inaltime avem. Aici a fost scoasa din joc una din candidate. Avea sub 1,70 m, adica mai putin de cat era nivelul apei in piscina lui. Si nici macar nu stia sa inoate...
Rezultatele interviului erau cat de cat previzibile. Domnisorica din provincie nu reusise sa articuleze mai mult de cateva cuvinte in toata discutia. Una din fete nu a reusit sa treaca "testul piscinei".Cea dezinteresata de aspectele materiale nu intrunea asteptarile conducerii iar eu...mie nu imi disparuse ranjetu de pe fata nici o secunda...Da cum mama dracu` sa dispara?! Morena ramanea candidata preferata.
In drumul nostru spre statie o intrebai pe pisicuta de impresiile asupra interviului. Era atat de incantata de remuneratia generoasa incat a decis sa nu se cramponeze de celelalte detalii , oricat de nefiresti ar putea parea ele. Si in plus nu credea ca domnul s-ar atinge de ea :D. Doar e casatorit...si apoi ea isi cauta de lucru de atata timp....si e asa aiurea sa nu ai bani sa iti poti permite sa iesi, sa iti cumperi cate ceva...
Stai linistita pisi. Te intelegem. La toate ne e greu...
Si daca asta ar fi fost tot....tot ar fi fost ceva. Dar convorbirea telefonica ce a urmat in ziua urmatoare e cel putin tot la fel de penibila ca si interviul...Dar despre asta va povestesc data viitoare.(Va urma) :)
