"A fost odata"...Asa incep toate povestile. Cuvinte care te rapeau in copilarie din lumea ta simpla si te purtau departe pe taramuri fermecate. Magia basmului te invaluia atat de tare incat refuzai complet sa iesi de sub vraja ei. Nici cuvintele "si-am incalecat pe-o capsuna si v-am spus copii o mare minciuna" nu te convingeau ca eroii tai nu au existat aievea. Ba mai mult, in sufletul tau speri ca intr-o zi ai sa fii si tu o printesa care, asemeni oricarei eroine de basm, vei fi salvata de un print si dusa la palatul lui.
Si copilaria trece. Basmele raman insa parte permanenta din viata noastra. Pentru unii vor constitui punctul de plecare in stilul de viata pe care si-l vor constitui.Si astfel, fetitele ce starneau simpatia oricui in jocul lor inocent de-a printesele, sfarsesc prin a fi proiectia acestor personaje in lumea reala, o lume trecuta de mult de etapa basmelor.
Si nici acum, ca nici atunci cand eram copii, nu sesizam ridicolul acestui rol. Suntem prea absorbite de personajul pe care il interpretam ca sa ne putem abate de la poveste. Ba mai mult decat atat ne straduim sa adaptam intocmai scenariul basmului la viata noastra.
Astfel prima conditie pe care ne straduim sa o ideplinim este sa fim o replica fidela a imaginii clasice de printesa: cosite lungi, "negre ca abanosul" sau "aurii ca spicul de grau (nu exista alte obtiuni), buze rosii "ca sangele" si piele atat de fina incat sa simta chiar si un bob de mazare prin saltele si perne de puf.
Dar dupa cum a inteles si Cenusareasa, nemaivazuta ta frumusete stereotipica nu e de ajuns ca sa devii regina balului. Mai ai nevoie si de o rochie nemaivazuta, de conduri ce pot fi folositi in caz de necesitate pe post de carte de vizita si etalon pentru marimea ideala de picior si nu in ultimul rand un mijloc de transport adecvat statutului tau, care presupune de regula cai puternici struniti de un voicuvizitiu.
Dupa ce toate accesoriile au fost achizitionate se trce la urmatoarea etapa: ascultarea povetelor maivarstnicelor intelepte. Toate printesele autentice respecta aceste sfaturi cu valoare de crez.
Primul dintr ele: niciodata nu ajungi prima la bal. Altfel te-ai expune riscului ca pana sa inceapa petrecerea sa fii atrasa intr-o conversatie si demascata. Deci a doua regula de aur este sa eviti orice tip de dialog care ti-ar trada identitatea, adevarat origine si fabuloasa discrepanta dintre esenta si aparenta. Salvarea ta in astfel de situatii va fi cum era de asteptat printul cel frmuos. Acesta va ramane vrajit de farmecul tau din prima clipa. Il vei lasa fara cuvinte si intreaga noapte si-o va petrece dansand cu tine si contemplandu-ti frumusetea. Vei fi admirata de toti cavalerii si invidiata de domnitele aspirante la tron, care nu au reusit insa se epateze printr-o aparitie la fel de spectaculoasa ca a ta.
Si cand constati ca magia serii incepe sa se risipeasca si printul se dezmeticeste din valtoarea dansului te sustragi discret din decor si lasi in urma ta semne mari de intrebare, pe care naivii le vor asocia misterului. Zana cea Buna stia si ea atunci cand te-a invata sa pleci in graba de la petrcere ca misterul care declanseaza imaginatia e cea mai buna arma de seductie.
Si cum aceste reguli de aur au rezultat garantat lasi intamplator in urma ta un indiciu care il va conduce pe print la tine si pe tine la altar. Doar nunta e principalul obiectiv urmarit de fiecare basm. E apogeul reusitei oricarei printese. Fara print nu ar exista regine. Ei sunt doar cei care , prin casatorie, le ofera acest statut.
Ce pierd insa ele din vedere, inconstient sau deliberat,este ca formularea "pana la adanci batranete" marcheza sfarsitul oricarui basm. Iar magia in astfel de povesti dureaza doar trei zile si trei nopti(to be continued)
marți, 18 mai 2010
joi, 4 martie 2010
Curat profesionist!
Nu mica mi-a fost mirarea cand zilele trecute ma suna o domnisorica si-mi spune ca am aplicat acum ceva timp (trecuse mai bine de o luna /:)) pentru postul de secretara la o firma din Harghita. Anuntul era dubios. Cerintele nu erau exagerate, engleza la nivel avanst si disponibilitate la program prelungit. Salariul oferit: intre 500 si 1000 de euro. Plus masa, transport si cazare asigurate. Dar beneficiile pareau cumva motivate de faptul ca postul respectiv cerea disponibilitate permanenta la deplasari si sa fii plecata din oras 6 zile din 7.
Nu stiu de ce am aplicat.Nu aveam nici o intentie serioasa sa ma angajez. Cel putin nu cu norma intrega caci as fi pierdut cam toate cursurile de la facultate.
Deci am acceptat sa ma perzint la interviu mai mult pentru experienta in sine, pentru a ma familiariza cu atmosfera decat pentru postul respectiv. Incep sa ma documentez si sa caut constiincioasa informatii despre firma respectiva. Aflu ca e vorba de cel mai mare producator de fier calcar dolomitic din tara si singurul producator de dolomita macinata,material necesar la producerea sticlei. Ce mai?!Eram impresionata pana la lacrimi de seriozitatea firmei. Asa ca fac si eu ce am invata la scoala ca se face in astfel de situatii. Ma imbrac in cel mai business costum de care dispun, inchei camasa pana la ultimul nasture si exersez in fata oglinzii cea mai profi moaca de care pot da dovada.
Reusesc performanta sa ajung la destinatie la timp. Trag aer in piept, bat la usa si intru, incercad sa-mi ascund emotiile sub un ranjest respectuos. Primul impuls la vederea peisajului a fost sa ies si sa verific daca nu cumva gresisem adresa. Insa domnisoara care ma programase la interviu ma asigura ca am nimerit unde trebuia... Adica la parada papusilor Barby?! Patru domnisorele dichisite asteptau cuminti pe canapea sa-si arate maiestria in de-ale afacerilor. Si cum domnul antreperenor intarzia sa-si faca aparitia, fiecare fatuca(caci toate aveam sub 25 de ani) isi studia discret contracandidatele.
Dintre toate se remarca mai cu seama una:Paris Hilton in varianata bruna...si cu buget redus. Imi pare o adevarat blasfemie incercarea de a reda in cateva cuvinte sarmul morenei. Frumusete clasica: inalta, mladioasa, par lung, indelung ingrijit la placa, ten aramiu-opera desavarsita a ultravioletelor, sparancene perfect desenate, buzite pline asortate cu gherutele acrilice si nu in ultimul rand tocurile fuck-me care dau oricarei doamne prestanta si plus de atitudine.
Contemplarea mi-a fost intrerupta de o voce cu accent familiar. In fata noastra isi face aparitia un domn grizonat, mic de inaltime si fidel graiului moldovenesc. Scuzele pentru intarziere nu intra in discutie la un domn de calibrul lui. Se aseaza pe un scaun in fata nostra si ne priveste peste ochelari. Ne prezinta succint activitatea firmei si ne intreaba apoi motivele pentru care am dori sa muncim pentru el si recompensele care ne-ar motiva in aceasta munca.
Morena baiguie un raspuns anost. Profitand de nemultumirea care se citea pe chipul antreprenorului domnisoara din dreapta ia cuvantul incercand o disertatie mai convingatoare. Explica plina de entuziasm ce randament da anagajatul cand munceste cu pasune. O slujba care sa aduca satisfacii morale era deci obictivul ei, motivatia financiara aflandu-se doar undeva spre sfarsitul listei ei de prioritati. Vazand ca nemultumirea de pe fata sefului nu dispare, ci din contra, se amplifica, merge cu convingerile idealiste pana la limita ridicolului spre adanca disperare a moldoveanului. Acesta izbucneste la ineptiile candidatei si ii intrerupe imperativ monologul:
-Cum poti sa spui ca muncesti de placere?! Astea-s povesti. Pe mine ma intereseaza cineva care vrea sa munceasca pentru bani!
Nimeni nu se astepta ca asta sa fie raspunsul corect.
Tipa il priveste nedumerita. Dar se dezmeticeste rapid. Si cu aceiasi convingere cu care a militat pentru pentru munca de placere ne-a vorbit despre dificultatea obtinerii unuei slujbe bune in aceasta perioada si despre cat de motivanta poate fi uneori o remuneratie generoasa...
Asta numesc eu om cu principii. Ce farmec are sa fii pro daca nu esti in acelasi timp si contra?
Cand imi veni randul m-am limitat la a-i da omului raspunsul pe care voia sa-l auda: "vreau sa muncesc pentru ca am nevoie de bani." In ciuda ironiei evidente din glas paru multumit. Si eu eram multumita la randu-mi pentru ca puteam sa ma bucur in continuare de spectacol cu un mimim de implicare.
Raspunsurile la urmatoarea intrebarea depaseau cu mult ridicolul celor dintai. Fiecare dintre fete arata pe rand ce ofrande era dispusa sa ofere in eventualitatea binecuvantarii cu numirea in acel post. Toate se aratara dipuse sa plece din Brasov si sa locuiasca in Harghita in vila de protocol a sefului...adica sub acelas acoperis cu el....Da....Deci de fapt domnul nu isi cauta doar secretara ci asistenta personala. Ea va juca rolul de secretara cateva ore pe zi cand vor merge impreuna la birou si in timpul delegatiilor. In rest principala ei preocupare era sa grijeasca de starea de bine a superiorului. Indiferent ce presupunea asta.
Cu acest prilej domnnul nostru isi exprima nemultumirea legata de activitatea fostei lui asistente.: "era prea zapacita. Voia toata ziua sa calareasca, sa joace tenis sa inoate. Si ne jucam o ora, doua...Dar si eu cat sa pot? Adica nu pot asa toata ziua. Mie imi place sa ma plimb si cate doua, trei ore pe zi. Ca am avut probleme cu nervii si plimbarea imi face bine..."
Moldoveanu avea probleme cu tachetii. Asta era oarecum de asteptat dar sa declare chiar el asta...
Cu toate astea nevasta nu se indura sa il lase(ca doar nu era tamipta sa dea cu picioru la atata banet....)Insa isi lua copiii si se mutase la mai bine de 400 de kilometrii de el. Se intalneau doar in weekend. Restul saptamanii si-l petrecea la Harghita. La indemnul sotiei isi lua o asistenta sa-i tie de urat. Iar omu cauta una de calitate. Caci asa cum spunea si nevasta-sa :"nu conteaza cati bani ii dai dar sa fie una serioasa, sa nu te supere ca si asa ai tu probleme:))
Si in acest context ne adresa urmatoarea intrebare: "Dar draguti aveti?"
Nu va grabiti sa aruncati cu pietre in bietul om. Intrebarea e una la locul ei si cu totul indreptatita. Caci asa cum spunea si el, "ii cam greu cand ai dragut. Ca poate ii gelos. Sau poate toma cand ai si tu vre-o treaba cu el ma gasesc eu sa sun si nu te lasa sa raspunzi la telefon. Si eu insist si daca vad ca nu raspunzi ma apuca cu nervi de la stomac si mi se face rau....si nu e bine."
Fetele au inteles gravitatea situatiei si l-au asigurat de disponibilitatea lor permanenta si de faptul ca "dragutii" nu vor constitui un impediment in calea unei bune colaborai.
Seful parea multumit. Si cand seful e multumit si angajatii sunt fericiti. Drept dovada gestul de marinimie fata de una dintre candidate. I-a oferit 100 de RON sa-si acopere cheltuielile de transport caci venea saracuta toma de la mama dracului.Milostiv sef. Sa-l tie Dumnezeu!
Si pentru ca interviul nu avea cum sa se termine decat in aceias nota penibila, veni intrebarea de final. In timp ce ne pregateam de plecare hodorogu` ne masura cu privirea si ne intreba ce inaltime avem. Aici a fost scoasa din joc una din candidate. Avea sub 1,70 m, adica mai putin de cat era nivelul apei in piscina lui. Si nici macar nu stia sa inoate...
Rezultatele interviului erau cat de cat previzibile. Domnisorica din provincie nu reusise sa articuleze mai mult de cateva cuvinte in toata discutia. Una din fete nu a reusit sa treaca "testul piscinei".Cea dezinteresata de aspectele materiale nu intrunea asteptarile conducerii iar eu...mie nu imi disparuse ranjetu de pe fata nici o secunda...Da cum mama dracu` sa dispara?! Morena ramanea candidata preferata.
In drumul nostru spre statie o intrebai pe pisicuta de impresiile asupra interviului. Era atat de incantata de remuneratia generoasa incat a decis sa nu se cramponeze de celelalte detalii , oricat de nefiresti ar putea parea ele. Si in plus nu credea ca domnul s-ar atinge de ea :D. Doar e casatorit...si apoi ea isi cauta de lucru de atata timp....si e asa aiurea sa nu ai bani sa iti poti permite sa iesi, sa iti cumperi cate ceva...
Stai linistita pisi. Te intelegem. La toate ne e greu...
Si daca asta ar fi fost tot....tot ar fi fost ceva. Dar convorbirea telefonica ce a urmat in ziua urmatoare e cel putin tot la fel de penibila ca si interviul...Dar despre asta va povestesc data viitoare.(Va urma) :)
Nu stiu de ce am aplicat.Nu aveam nici o intentie serioasa sa ma angajez. Cel putin nu cu norma intrega caci as fi pierdut cam toate cursurile de la facultate.
Deci am acceptat sa ma perzint la interviu mai mult pentru experienta in sine, pentru a ma familiariza cu atmosfera decat pentru postul respectiv. Incep sa ma documentez si sa caut constiincioasa informatii despre firma respectiva. Aflu ca e vorba de cel mai mare producator de fier calcar dolomitic din tara si singurul producator de dolomita macinata,material necesar la producerea sticlei. Ce mai?!Eram impresionata pana la lacrimi de seriozitatea firmei. Asa ca fac si eu ce am invata la scoala ca se face in astfel de situatii. Ma imbrac in cel mai business costum de care dispun, inchei camasa pana la ultimul nasture si exersez in fata oglinzii cea mai profi moaca de care pot da dovada.
Reusesc performanta sa ajung la destinatie la timp. Trag aer in piept, bat la usa si intru, incercad sa-mi ascund emotiile sub un ranjest respectuos. Primul impuls la vederea peisajului a fost sa ies si sa verific daca nu cumva gresisem adresa. Insa domnisoara care ma programase la interviu ma asigura ca am nimerit unde trebuia... Adica la parada papusilor Barby?! Patru domnisorele dichisite asteptau cuminti pe canapea sa-si arate maiestria in de-ale afacerilor. Si cum domnul antreperenor intarzia sa-si faca aparitia, fiecare fatuca(caci toate aveam sub 25 de ani) isi studia discret contracandidatele.
Dintre toate se remarca mai cu seama una:Paris Hilton in varianata bruna...si cu buget redus. Imi pare o adevarat blasfemie incercarea de a reda in cateva cuvinte sarmul morenei. Frumusete clasica: inalta, mladioasa, par lung, indelung ingrijit la placa, ten aramiu-opera desavarsita a ultravioletelor, sparancene perfect desenate, buzite pline asortate cu gherutele acrilice si nu in ultimul rand tocurile fuck-me care dau oricarei doamne prestanta si plus de atitudine.
Contemplarea mi-a fost intrerupta de o voce cu accent familiar. In fata noastra isi face aparitia un domn grizonat, mic de inaltime si fidel graiului moldovenesc. Scuzele pentru intarziere nu intra in discutie la un domn de calibrul lui. Se aseaza pe un scaun in fata nostra si ne priveste peste ochelari. Ne prezinta succint activitatea firmei si ne intreaba apoi motivele pentru care am dori sa muncim pentru el si recompensele care ne-ar motiva in aceasta munca.
Morena baiguie un raspuns anost. Profitand de nemultumirea care se citea pe chipul antreprenorului domnisoara din dreapta ia cuvantul incercand o disertatie mai convingatoare. Explica plina de entuziasm ce randament da anagajatul cand munceste cu pasune. O slujba care sa aduca satisfacii morale era deci obictivul ei, motivatia financiara aflandu-se doar undeva spre sfarsitul listei ei de prioritati. Vazand ca nemultumirea de pe fata sefului nu dispare, ci din contra, se amplifica, merge cu convingerile idealiste pana la limita ridicolului spre adanca disperare a moldoveanului. Acesta izbucneste la ineptiile candidatei si ii intrerupe imperativ monologul:
-Cum poti sa spui ca muncesti de placere?! Astea-s povesti. Pe mine ma intereseaza cineva care vrea sa munceasca pentru bani!
Nimeni nu se astepta ca asta sa fie raspunsul corect.
Tipa il priveste nedumerita. Dar se dezmeticeste rapid. Si cu aceiasi convingere cu care a militat pentru pentru munca de placere ne-a vorbit despre dificultatea obtinerii unuei slujbe bune in aceasta perioada si despre cat de motivanta poate fi uneori o remuneratie generoasa...
Asta numesc eu om cu principii. Ce farmec are sa fii pro daca nu esti in acelasi timp si contra?
Cand imi veni randul m-am limitat la a-i da omului raspunsul pe care voia sa-l auda: "vreau sa muncesc pentru ca am nevoie de bani." In ciuda ironiei evidente din glas paru multumit. Si eu eram multumita la randu-mi pentru ca puteam sa ma bucur in continuare de spectacol cu un mimim de implicare.
Raspunsurile la urmatoarea intrebarea depaseau cu mult ridicolul celor dintai. Fiecare dintre fete arata pe rand ce ofrande era dispusa sa ofere in eventualitatea binecuvantarii cu numirea in acel post. Toate se aratara dipuse sa plece din Brasov si sa locuiasca in Harghita in vila de protocol a sefului...adica sub acelas acoperis cu el....Da....Deci de fapt domnul nu isi cauta doar secretara ci asistenta personala. Ea va juca rolul de secretara cateva ore pe zi cand vor merge impreuna la birou si in timpul delegatiilor. In rest principala ei preocupare era sa grijeasca de starea de bine a superiorului. Indiferent ce presupunea asta.
Cu acest prilej domnnul nostru isi exprima nemultumirea legata de activitatea fostei lui asistente.: "era prea zapacita. Voia toata ziua sa calareasca, sa joace tenis sa inoate. Si ne jucam o ora, doua...Dar si eu cat sa pot? Adica nu pot asa toata ziua. Mie imi place sa ma plimb si cate doua, trei ore pe zi. Ca am avut probleme cu nervii si plimbarea imi face bine..."
Moldoveanu avea probleme cu tachetii. Asta era oarecum de asteptat dar sa declare chiar el asta...
Cu toate astea nevasta nu se indura sa il lase(ca doar nu era tamipta sa dea cu picioru la atata banet....)Insa isi lua copiii si se mutase la mai bine de 400 de kilometrii de el. Se intalneau doar in weekend. Restul saptamanii si-l petrecea la Harghita. La indemnul sotiei isi lua o asistenta sa-i tie de urat. Iar omu cauta una de calitate. Caci asa cum spunea si nevasta-sa :"nu conteaza cati bani ii dai dar sa fie una serioasa, sa nu te supere ca si asa ai tu probleme:))
Si in acest context ne adresa urmatoarea intrebare: "Dar draguti aveti?"
Nu va grabiti sa aruncati cu pietre in bietul om. Intrebarea e una la locul ei si cu totul indreptatita. Caci asa cum spunea si el, "ii cam greu cand ai dragut. Ca poate ii gelos. Sau poate toma cand ai si tu vre-o treaba cu el ma gasesc eu sa sun si nu te lasa sa raspunzi la telefon. Si eu insist si daca vad ca nu raspunzi ma apuca cu nervi de la stomac si mi se face rau....si nu e bine."
Fetele au inteles gravitatea situatiei si l-au asigurat de disponibilitatea lor permanenta si de faptul ca "dragutii" nu vor constitui un impediment in calea unei bune colaborai.
Seful parea multumit. Si cand seful e multumit si angajatii sunt fericiti. Drept dovada gestul de marinimie fata de una dintre candidate. I-a oferit 100 de RON sa-si acopere cheltuielile de transport caci venea saracuta toma de la mama dracului.Milostiv sef. Sa-l tie Dumnezeu!
Si pentru ca interviul nu avea cum sa se termine decat in aceias nota penibila, veni intrebarea de final. In timp ce ne pregateam de plecare hodorogu` ne masura cu privirea si ne intreba ce inaltime avem. Aici a fost scoasa din joc una din candidate. Avea sub 1,70 m, adica mai putin de cat era nivelul apei in piscina lui. Si nici macar nu stia sa inoate...
Rezultatele interviului erau cat de cat previzibile. Domnisorica din provincie nu reusise sa articuleze mai mult de cateva cuvinte in toata discutia. Una din fete nu a reusit sa treaca "testul piscinei".Cea dezinteresata de aspectele materiale nu intrunea asteptarile conducerii iar eu...mie nu imi disparuse ranjetu de pe fata nici o secunda...Da cum mama dracu` sa dispara?! Morena ramanea candidata preferata.
In drumul nostru spre statie o intrebai pe pisicuta de impresiile asupra interviului. Era atat de incantata de remuneratia generoasa incat a decis sa nu se cramponeze de celelalte detalii , oricat de nefiresti ar putea parea ele. Si in plus nu credea ca domnul s-ar atinge de ea :D. Doar e casatorit...si apoi ea isi cauta de lucru de atata timp....si e asa aiurea sa nu ai bani sa iti poti permite sa iesi, sa iti cumperi cate ceva...
Stai linistita pisi. Te intelegem. La toate ne e greu...
Si daca asta ar fi fost tot....tot ar fi fost ceva. Dar convorbirea telefonica ce a urmat in ziua urmatoare e cel putin tot la fel de penibila ca si interviul...Dar despre asta va povestesc data viitoare.(Va urma) :)
joi, 11 februarie 2010
De-ale carnavalului pe 17
"Privitor ca la teatru / Tu in lume sa te-nchipui"-Glossa, M. Eminescu
Uneori ma complexeaza mersul cu autobuzul.Nu atat din cauza faptului ca e un serviuciu in comun cat pentru lipsa de respect pe care o arata RAT pentru toti "clientii" ei:autobuzele insuficiente, inghesuiala de la orele de varf, frigul, mirosul, atitudinea vanzatoarelor de bilete care nu au niciodata rest, nesimtirea soferilor care uita ca nu transporta marfa, pretul exagerat care trebuie sa il platesc pentru toate astea si mai ales lipsa unei alte alternative, care este de altfel si sursa frustralilor in acest sens.
Si lista ar putea continua.Dar ca de fiecare data cand nu ai incotro te resemnezi cu gandul ca e o situatie temporara. Inchizi ochii la aceste neajunsuri si te asezi spasita in locul pe care l-ai prins liber. Bine...e cam impropriu spus "l-ai prins liber". De fapt profiti de dexteritatea care ai catata-o cu timpul ca sa ajungi la acel loc. Stategia: inainte sa opreasca autobuzul te postezi in dreptul usilor si imediat ce se deschid dai buzna inautru. Ii impngi pe nesimtii care vor sa coboare inainte ca tu sa urci si iti faci loc cu coatele pana la scaunele din fata. Eu le prefer pe cele asezate invers sensului de mers pentru ca au cea mai buna vedere. Simfonia de injuraturi din spatele tau face parte din spectacol. O poti ignora multumit ca ai prin cel mai bun loc sau poti da volumul mai tare intrand in joc si adoptand acelasi limbaj. Te faci comod, iti scoti semintele si specatcolul poate sa inceapa.
Piesa de azi debuteaza cu nemultumirea unei doamne legata de modul cum sunt gestionati banii publici. Traficul e ingreunat de lucrarile pentru un nou sens giratoriu.
-Uite-te si tu pe ce se duc banii nostri! Si pensiile le-au crescut in bataie de joc, cu 2 lei. Ce sa faci cu banii astia?
Acum intra in scena personajul principal. Un domn masiv ce parea sa aibe o experienta de viata de mai bine de 6 decenii.
-Taci bre, nu te mai plange! Primesti atatia bani cat ai contribuit la fondul de pensii. Daca ai fost secretara toata viata normal ca ai pensia pe care o ai....
-Taci domne ca vorbesti prostii. Nu am fost secretara,raspune doamna dupa cateva secunde in care reuseste sa se dezmeticesca dupa o asa abordare, neobisnuita, sa-i zicem.
-Ei pe dracu! Nici nu se vede ca ai bataturi la cur de la cate cafele ai servit!.
Usile se deschid iar doamna coboara in prima statie spre dezamagirea audientei care ranjea gustand ciurcul. Domnu` insa nu-i dezamageste cu un final sec si isi continua pledoaria despre munca pe care ar trebui sa o faca femeile adevarate, asemeni sotiei dansului-la forja in turnatorie. Si ce daca remuneratie e mica. E suficienta pentru un om simplu, fara "mofturi".
In timpul asta intra in scena urmatorul persomaj:
-Da nene si mie-o mie, da nene si mie o mie.Sa-i noroc si bucurie...
Suparat ca audienta e distrasa de alt cineva, protagonistul nostru revine in prim plan cu observatii critice la dresa concurentei.
-Ce sa faci ma tu cu o mie de lei?! Nu vezi ce bine imbracat esti. Numa haine de firma ai pe tine. A naibii cioara...Invata romaneste fira-ar mata a dracului ca maine , poimaine ne pomenim ca cuntem rr...rrrr...in loc de romani.
"Cioara" il ignora vazandu-si mai departe de treaba.
Din actul trei nu putea sa lipsesca roamtismul. Intr-o curba in care soferul isi arata maiestria la drifturi o batranica se dezechilibreaza si cade chiar in bratelei eroului nostru. Martora a celor petrecute mai devreme, isi cere intimidata scuzele de rigoare si incerca sa paraseasca cat mai repede scena. Insa cavalerul nostru nu prea pare deranjat de incident. Mai mult decat atat...refuza sa-i dea drumul din stransoare. La incercarile batranicii de a scapa din aceasta ipostaza penibila gentilomul o mustra protector:
-Unde vrei draga sa te ridici?! Nu vezi ca mai urmeaza o curba? Vrei sa cazi iara?
Capat de linie si tot odata sfarsitul spectacolului. Lumea sa ridica multumita de reprezentatie.
Cand privesti lumea in modul in care marele geniu ne invata sa o facem, din ipostaza de spectator, viata capata alta fata. Tragicul isi pierde din tragism, ironia existentei o savurezi ca pe un umor de calitate iar grotescul il accepti ca pe o forma de arta, din care inveti "ce e rau si ce e bine".
Uneori ma complexeaza mersul cu autobuzul.Nu atat din cauza faptului ca e un serviuciu in comun cat pentru lipsa de respect pe care o arata RAT pentru toti "clientii" ei:autobuzele insuficiente, inghesuiala de la orele de varf, frigul, mirosul, atitudinea vanzatoarelor de bilete care nu au niciodata rest, nesimtirea soferilor care uita ca nu transporta marfa, pretul exagerat care trebuie sa il platesc pentru toate astea si mai ales lipsa unei alte alternative, care este de altfel si sursa frustralilor in acest sens.
Si lista ar putea continua.Dar ca de fiecare data cand nu ai incotro te resemnezi cu gandul ca e o situatie temporara. Inchizi ochii la aceste neajunsuri si te asezi spasita in locul pe care l-ai prins liber. Bine...e cam impropriu spus "l-ai prins liber". De fapt profiti de dexteritatea care ai catata-o cu timpul ca sa ajungi la acel loc. Stategia: inainte sa opreasca autobuzul te postezi in dreptul usilor si imediat ce se deschid dai buzna inautru. Ii impngi pe nesimtii care vor sa coboare inainte ca tu sa urci si iti faci loc cu coatele pana la scaunele din fata. Eu le prefer pe cele asezate invers sensului de mers pentru ca au cea mai buna vedere. Simfonia de injuraturi din spatele tau face parte din spectacol. O poti ignora multumit ca ai prin cel mai bun loc sau poti da volumul mai tare intrand in joc si adoptand acelasi limbaj. Te faci comod, iti scoti semintele si specatcolul poate sa inceapa.
Piesa de azi debuteaza cu nemultumirea unei doamne legata de modul cum sunt gestionati banii publici. Traficul e ingreunat de lucrarile pentru un nou sens giratoriu.
-Uite-te si tu pe ce se duc banii nostri! Si pensiile le-au crescut in bataie de joc, cu 2 lei. Ce sa faci cu banii astia?
Acum intra in scena personajul principal. Un domn masiv ce parea sa aibe o experienta de viata de mai bine de 6 decenii.
-Taci bre, nu te mai plange! Primesti atatia bani cat ai contribuit la fondul de pensii. Daca ai fost secretara toata viata normal ca ai pensia pe care o ai....
-Taci domne ca vorbesti prostii. Nu am fost secretara,raspune doamna dupa cateva secunde in care reuseste sa se dezmeticesca dupa o asa abordare, neobisnuita, sa-i zicem.
-Ei pe dracu! Nici nu se vede ca ai bataturi la cur de la cate cafele ai servit!.
Usile se deschid iar doamna coboara in prima statie spre dezamagirea audientei care ranjea gustand ciurcul. Domnu` insa nu-i dezamageste cu un final sec si isi continua pledoaria despre munca pe care ar trebui sa o faca femeile adevarate, asemeni sotiei dansului-la forja in turnatorie. Si ce daca remuneratie e mica. E suficienta pentru un om simplu, fara "mofturi".
In timpul asta intra in scena urmatorul persomaj:
-Da nene si mie-o mie, da nene si mie o mie.Sa-i noroc si bucurie...
Suparat ca audienta e distrasa de alt cineva, protagonistul nostru revine in prim plan cu observatii critice la dresa concurentei.
-Ce sa faci ma tu cu o mie de lei?! Nu vezi ce bine imbracat esti. Numa haine de firma ai pe tine. A naibii cioara...Invata romaneste fira-ar mata a dracului ca maine , poimaine ne pomenim ca cuntem rr...rrrr...in loc de romani.
"Cioara" il ignora vazandu-si mai departe de treaba.
Din actul trei nu putea sa lipsesca roamtismul. Intr-o curba in care soferul isi arata maiestria la drifturi o batranica se dezechilibreaza si cade chiar in bratelei eroului nostru. Martora a celor petrecute mai devreme, isi cere intimidata scuzele de rigoare si incerca sa paraseasca cat mai repede scena. Insa cavalerul nostru nu prea pare deranjat de incident. Mai mult decat atat...refuza sa-i dea drumul din stransoare. La incercarile batranicii de a scapa din aceasta ipostaza penibila gentilomul o mustra protector:
-Unde vrei draga sa te ridici?! Nu vezi ca mai urmeaza o curba? Vrei sa cazi iara?
Capat de linie si tot odata sfarsitul spectacolului. Lumea sa ridica multumita de reprezentatie.
Cand privesti lumea in modul in care marele geniu ne invata sa o facem, din ipostaza de spectator, viata capata alta fata. Tragicul isi pierde din tragism, ironia existentei o savurezi ca pe un umor de calitate iar grotescul il accepti ca pe o forma de arta, din care inveti "ce e rau si ce e bine".
miercuri, 10 februarie 2010
Happy Valentine`s Day! 2009
Suna a cliseu insa nu poti sa nu te intrebi: unde e dragostea? Privesti in jur si speri sa o gasesti in tot ce te-nconjoara, intre prieteni, in familie , in cuplu , in tine insuti. Priviti de departe cu totii parem a-i sti trairea, azi mai mult ca oricand. Vitrinele sunt sufocate de inimioare si cupidoni neafectati de scaderi salariale. Floraresele stiu si ele ca dragostea tine de foame. Taximetristii, carciumarii, televiziunile, tarabagii serbeaza toti cu mare fast cea mai profunda zi din an: ziua dragostei…Nu poti atunci sa nu te intrebi: unde p… mea vad ei atata dragoste? Cum unde? Ai parte de dragoste la tot pasu. Chiar si atunci cant treci strada dragostea pluteste in aer. O simti cand dobitocu` din mertzan isi aduce aminte cat s-a iubit de mult cu mama si ii transmite cele mai intime salutari. O simti de fiecare data cand vezi cupluri dupa o lunga rutina-n doi. iar dragostea lor e atat de mare incat ar fi nedrept sa o pastreze numai pentru ei. Si altruismul ii determina sa o imparta si cu cei care nu au , sau au mai putin… Si atunci eu te iubesc pe tine, tu te iubesti cu prietena ta, care il iubeste pe prietenul tau, la care evident, tineti amandoi…
si te intrebi atunci, de unde sa ai atata intelegere pentru cei care nu se iubesc pentru ca nu au curajul sa marturisesca ce simt. Solutia iti e atat de la-ndemana: iti intrebi pe rand cunoscutii din lista de messinger ,,auzi, noi de ce nu ne-am tras-o pana acum?” si nimeni no o sa poata sa iti explice de ce nu ati facut-o inca, de ce ati lasat sa treaca atata timp fara sa gustati din binecuvatarile dragostei…
Caut dragostea si in in ochii tai, javra si ma bucur ca nu o gasesc nici aici. Caci cum as mai putea atunci sa ma innebunesc de farmecul privirii sfidatoare si zambetu-ti parsiv…
Si atunci mai ramane o speranta.O sa gasesti in tine ce nu ai putut gasi la altii. Intelegi intr-un final ca nu poti sa primesti dragoste fara sa o oferi la randul tau…Si incepi sa cotrobai prin sufletu-ti haotic, si rascolesti prin multele vechituri ce le pastrezi cu drag desi stii ca nu le vei mai gasi un rost, si speri ca macar prezenta lui fugara sa ademeneasc o crampeie din ceea ce ar trebuie sa fie baza a ce te-a plamadit.Si ca de fiecare data nu gasesti ce cauti in dezordine-ti firesca. Futi un picior la ce-ti iese prima oara in cale, de regula increderea sau optimismul, si ranjesti meschin: haos suprem de forme ideale… nu esti nici aici…
Happy valentine`s day la toti cei care se iubesc…
si te intrebi atunci, de unde sa ai atata intelegere pentru cei care nu se iubesc pentru ca nu au curajul sa marturisesca ce simt. Solutia iti e atat de la-ndemana: iti intrebi pe rand cunoscutii din lista de messinger ,,auzi, noi de ce nu ne-am tras-o pana acum?” si nimeni no o sa poata sa iti explice de ce nu ati facut-o inca, de ce ati lasat sa treaca atata timp fara sa gustati din binecuvatarile dragostei…
Caut dragostea si in in ochii tai, javra si ma bucur ca nu o gasesc nici aici. Caci cum as mai putea atunci sa ma innebunesc de farmecul privirii sfidatoare si zambetu-ti parsiv…
Si atunci mai ramane o speranta.O sa gasesti in tine ce nu ai putut gasi la altii. Intelegi intr-un final ca nu poti sa primesti dragoste fara sa o oferi la randul tau…Si incepi sa cotrobai prin sufletu-ti haotic, si rascolesti prin multele vechituri ce le pastrezi cu drag desi stii ca nu le vei mai gasi un rost, si speri ca macar prezenta lui fugara sa ademeneasc o crampeie din ceea ce ar trebuie sa fie baza a ce te-a plamadit.Si ca de fiecare data nu gasesti ce cauti in dezordine-ti firesca. Futi un picior la ce-ti iese prima oara in cale, de regula increderea sau optimismul, si ranjesti meschin: haos suprem de forme ideale… nu esti nici aici…
Happy valentine`s day la toti cei care se iubesc…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)