De-ale carnavalului pe 17

"Privitor ca la teatru / Tu in lume sa te-nchipui"-Glossa, M. Eminescu
Uneori ma complexeaza mersul cu autobuzul.Nu atat din cauza faptului ca e un serviuciu in comun cat pentru lipsa de respect pe care o arata RAT pentru toti "clientii" ei:autobuzele insuficiente, inghesuiala de la orele de varf, frigul, mirosul, atitudinea vanzatoarelor de bilete care nu au niciodata rest, nesimtirea soferilor care uita ca nu transporta marfa, pretul exagerat care trebuie sa il platesc pentru toate astea si mai ales lipsa unei alte alternative, care este de altfel si sursa frustralilor in acest sens.
Si lista ar putea continua.Dar ca de fiecare data cand nu ai incotro te resemnezi cu gandul ca e o situatie temporara. Inchizi ochii la aceste neajunsuri si te asezi spasita in locul pe care l-ai prins liber. Bine...e cam impropriu spus "l-ai prins liber". De fapt profiti de dexteritatea care ai catata-o cu timpul ca sa ajungi la acel loc. Stategia: inainte sa opreasca autobuzul te postezi in dreptul usilor si imediat ce se deschid dai buzna inautru. Ii impngi pe nesimtii care vor sa coboare inainte ca tu sa urci si iti faci loc cu coatele pana la scaunele din fata. Eu le prefer pe cele asezate invers sensului de mers pentru ca au cea mai buna vedere. Simfonia de injuraturi din spatele tau face parte din spectacol. O poti ignora multumit ca ai prin cel mai bun loc sau poti da volumul mai tare intrand in joc si adoptand acelasi limbaj. Te faci comod, iti scoti semintele si specatcolul poate sa inceapa.
Piesa de azi debuteaza cu nemultumirea unei doamne legata de modul cum sunt gestionati banii publici. Traficul e ingreunat de lucrarile pentru un nou sens giratoriu.
-Uite-te si tu pe ce se duc banii nostri! Si pensiile le-au crescut in bataie de joc, cu 2 lei. Ce sa faci cu banii astia?
Acum intra in scena personajul principal. Un domn masiv ce parea sa aibe o experienta de viata de mai bine de 6 decenii.
-Taci bre, nu te mai plange! Primesti atatia bani cat ai contribuit la fondul de pensii. Daca ai fost secretara toata viata normal ca ai pensia pe care o ai....
-Taci domne ca vorbesti prostii. Nu am fost secretara,raspune doamna dupa cateva secunde in care reuseste sa se dezmeticesca dupa o asa abordare, neobisnuita, sa-i zicem.
-Ei pe dracu! Nici nu se vede ca ai bataturi la cur de la cate cafele ai servit!.
Usile se deschid iar doamna coboara in prima statie spre dezamagirea audientei care ranjea gustand ciurcul. Domnu` insa nu-i dezamageste cu un final sec si isi continua pledoaria despre munca pe care ar trebui sa o faca femeile adevarate, asemeni sotiei dansului-la forja in turnatorie. Si ce daca remuneratie e mica. E suficienta pentru un om simplu, fara "mofturi".
In timpul asta intra in scena urmatorul persomaj:
-Da nene si mie-o mie, da nene si mie o mie.Sa-i noroc si bucurie...
Suparat ca audienta e distrasa de alt cineva, protagonistul nostru revine in prim plan cu observatii critice la dresa concurentei.
-Ce sa faci ma tu cu o mie de lei?! Nu vezi ce bine imbracat esti. Numa haine de firma ai pe tine. A naibii cioara...Invata romaneste fira-ar mata a dracului ca maine , poimaine ne pomenim ca cuntem rr...rrrr...in loc de romani.
"Cioara" il ignora vazandu-si mai departe de treaba.
Din actul trei nu putea sa lipsesca roamtismul. Intr-o curba in care soferul isi arata maiestria la drifturi o batranica se dezechilibreaza si cade chiar in bratelei eroului nostru. Martora a celor petrecute mai devreme, isi cere intimidata scuzele de rigoare si incerca sa paraseasca cat mai repede scena. Insa cavalerul nostru nu prea pare deranjat de incident. Mai mult decat atat...refuza sa-i dea drumul din stransoare. La incercarile batranicii de a scapa din aceasta ipostaza penibila gentilomul o mustra protector:
-Unde vrei draga sa te ridici?! Nu vezi ca mai urmeaza o curba? Vrei sa cazi iara?
Capat de linie si tot odata sfarsitul spectacolului. Lumea sa ridica multumita de reprezentatie.

Cand privesti lumea in modul in care marele geniu ne invata sa o facem, din ipostaza de spectator, viata capata alta fata. Tragicul isi pierde din tragism, ironia existentei o savurezi ca pe un umor de calitate iar grotescul il accepti ca pe o forma de arta, din care inveti "ce e rau si ce e bine".